Sic transit...

Sic transit...

I

Acolo, unde nu-i nimeni,

Nici umbre,

Unde se duc

Mulţime de ani,

Şi zgomotul zilei,

Şi tăcerea nopţii...

Unde toate sunt ştiute...

Acolo, spun călătorii,

Că numai rafale de foc

Se denunţă

Lugubru, metalic,

Din minut în minut.

Acolo, unde nu-i nimeni,

Şi nu mai trebuie

Nici un cuvânt.

...........................

                           (George Bacovia)

Cu mine ...

De vorbă cu mine însumi 

Vorbesc cu mine însumi, cum aş vorbi c-un frate
Întors rănit din lupta cu zilele de ieri,
Şi parcă tot nu-mi vine să cred că n-am dreptate -
Că El şi Eu nu suntem decât acelaşi frate,
Şi-aceeaşi rană-i doare pe ambii scutieri.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Mă simt aşa de singur, c-aproape-mi este frică
Să mai vorbesc cu mine,
Şi-mi zic:
- Ascultă, frate,
Ascunde-ţi rana,
Uită c-ai fost rănit şi tu -
Tu, ce-ai strivit atâţia ce nu se mai ridică -
Te scutură de greul armurii-nsângerate;
Iar celui ce te-ntreabă de-ţi sunt sau nu-ţi sunt frate
Răspunde-i: "Nu".
                                                (Ion Minulescu)

Oglinda

Oglinda din adânc 

Când mă privesc într-o fântână

mă văd cu-adevărat în zi

aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi.

Când mă privesc într-o fântână

ghicesc în faţa mea bătrână

cum ceruri şi pământ se-ngână.

Când mă privesc într-o fântână

ştiu că-n adâncuri foste mume

îmi ţin oglindă, ochi de lume.

Când mă privesc într-o fântână

îmi văd şi soarta, uit de nume.

                               (Lucian Blaga)

Caut ...

Lumina de ieri 

Caut, nu ştiu ce caut. Caut

un cer trecut, ajunul apus. Cât de-aplecată

e fruntea menită-nălţărilor altădată!

Caut, nu ştiu ce caut. Caut

aurore ce-au fost, tâşnitoare, aprinse

fântâni - azi cu ape legate şi-nvinse.

Caut, nu ştiu ce caut. Caut

o oră mare rămasă în mine fără făptură

ca pe-un ulcior mort o urmă de gură.

Caut, nu ştiu ce caut. Subt stele de ieri,

sub trecutele, caut

lumina stinsă pe care-o tot laud.

                               (Lucian Blaga)

Noduri și semne

Nod 33 

Am gândit un mod atâta de dulce
de a se întâlni două cuvinte
încât în jos înfloreau florile
şi sus
înverzea iarba.

Am gândit un mod atâta de dulce
de a se izbi două cuvinte
de parcă iarba verde ar înflori
iar florile s-ar ierbi.
                           (Nichita Stănescu)

Semn 1 

Plutea o floare de tei
în lăuntrul unei gândiri abstracte
deşertul se umpluse cu lei
şi de plante.
Un tânăr metal transparent
subţire ca lama tăioasă
tăia orizonturi curbate şi lent
despărţea privirea de ochi
cuvântul, de idee,
raza, de stea
pe când plutea o floare de tei
în launtrul unei gândiri abstracte.

 (Nichita Stănescu)

Tu frunză cazi, tu creangă te ridici ...

Autoportret 

Eu nu sunt altceva decât 
o pată de sânge 
care vorbeşte.
           (N. Stănescu)

Pe înălțimi ...

La cumpăna apelor 

Tu eşti în vară, eu sunt în vară. În vară pornită

către sfârşit, pe muche-amândoi la cumpăna apelor.

Cu gând jucăuş - mângâi părul pământului.

Ne-aplecăm peste stânci, sub albastrul neîmplinit.

Priveşte în jos! Priveşte-ndelung, dar să nu vorbim.

S-ar putea întâmpla să ne tremure glasul.

Din poarta-nălţimei şi până-n vale

îmbătrâneşte, ah, cât de repede, apa. Şi ceasul.

E mult înapoi? Atâta e şi de-acum înainte

cu toate că mult mai puţin o să pară.

Ne-ascundem - stins arzând - după năluca de vară.

Ne-nchidem inima după nespuse cuvinte.

Poteca de-acum coboară ca fumul

din jertfa ce nu s-a primit. De-aici luăm iarăşi drumul

spre ţărna şi valea trădate-nmiit

pentr-un cer chemător şi necucerit.

                                       (Lucian Blaga)

Necuvinte

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.
                   (Nichita Stănescu)

Când am fost ură ...

Rondelul meu

   Când am fost ură am fost mare,

Dar, astăzi, cu desăvârşire

   Sunt mare, căci mă simt iubire,

    Sunt mare, căci mă simt uitare.

  Eşti mare când n-ai îndurare,

Dar te ridici mai sus de fire

Când ţi-este inima iubire,

Când ţi-este sufletul iertare.

  Ştiu: toate sunt o-ndurerare,

Prin viaţă trecem în neştire,

Dar mângâierea e-n iubire,

  De-ar fi restriştea cât de mare,

Şi înălţarea e-n iertare.

                      (Alexandru Macedonski)

Altfel

Altfel 

Omul începuse să vorbească singur...

Şi totul se mişca în umbre trecătoare -

Un cer de plumb de-a pururea domnea,

Iar creierul ardea ca flacăra de soare.

Nimic. Pustiul tot mai larg părea...

Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt, -

Şi-nvineţit de gânduri, cu fruntea în pământ,

Omul începuse să vorbească singur...

                           (George Bacovia)

Nihil ...

 Nihil 

Ce trist amor

Să vrai,

Să stai,

Cu cei ce mor.

Si ce avânt

Să treci, 

Pe veci, 

Într-un mormânt.

Ce fără rost

Trăind,

Gândind,

De n-ai fi fost.

Si ce cuvânt...

Mister,

În cer,

Si pe pământ.
                               (George Bacovia)

Te drămuiesc ...

Psalm VI

Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere

Şi te pândesc în timp, ca pe vânat,

Să văd: eşti şoimul meu cel căutat?

Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.

Pentru credinţă sau pentru tăgadă,

Te caut dârz şi fără de folos.

Eşti visul meu, din toate, cel frumos

Şi nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.

Ca-n oglindirea unui drum de apă,

Pari când a fi, pari când că nu mai eşti;

Te-ntrezării în stele, printre peşti,

Ca taurul sălbatec când se adapă.

Singuri, acum în marea ta poveste,

Rămân cu tine să mă mai măsor,

Fără să vreau să ies biruitor.

Vreau să te pipăi şi să urlu: "Este!"

                                    (Tudor Arghezi)

Poiana primei amintiri

Poiana primei amintiri

Revăd din nou poiana primei amintiri -
Copilul care am fost eu spre mine vine,
Vorbeşte rar muşcându-şi buzele subţiri...
- Îmi placi. Dar eu am să devin mai bun ca tine...

Şi mă priveşte cu o candidă trufie,
În jur se leagănă-al pădurii verde cerc,
Mă simt pătruns de-o-nlăcrămată duioşie
- Copil prostuţ, tu oare crezi că eu nu-ncerc?
(Nicolae Labiș)