Multaşteptatei

De când te-aştept!...

Sunt ani...

Şi anii, ce lungi îţi par când n-ai cu cine

S-asculţi ciudatele romanţe ce plâng viorile-n surdine...

Şi violetele apusuri ce triste-ţi par când n-ai cui spune

Ce-nfiorări plutesc în zare

Şi-n plânsul celor patru strune!...

. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .

Te-am aşteptat pe ţărmul mării -

Pe ţărmul nalt ca şi terasa

Castelului regesc, pe care un prinţ şi-ar aştepta mireasa...

Dar valurile, ştiutoare de soarta celor ce porniră

Spre ţărmul unde stam de strajă,

Când le-ntrebai ce ştiu de tine,

Îmi spuseră c-aştept zadarnic...

Şi azi viorile-n surdine...

Ce-mi plâng ciudatele romanţe

Mai trist de cum le plânse ieri,

Par lacrimi picurate-n cupa netălmăcitelor dureri...

                                                                   (Ion Minulescu)

Ceas

Târziu, pe la ceasul amărăciunii, când am
văzut că-n zadar
cuvintele toate mi le-am rostit,
că până la tine înţelesul lor n-a mai ajuns,
în noapte-am ieşit.

Crezusem, vai, cu tărie
că niciodată sfârşit nu va fi.
Ţi-am spus uneori: ia sfatul vestalelor
dacă flacăra vrei s-o-ntreţii.
Ţi-am zis alte dăţi: vezi tu jeraticul,
truda în vatră?
Din fumul albastru ce iese
Mereu cerul se ţese.

Bănuiesc că ai stat încă mult timp la
masă, în jale
cu capul în mâini,
cu privirea pierdută-n ocoalele tale de vis.

Bănuiesc că nici astăzi nu-ţi este uşor
în cetatea cu punţile trase.

Pentru ca vinul lăsat, printre cele rămase,
nimeni să-l bea,
toarnă cenuşă-n ulcior.
                                                   (Lucian Blaga)