Multaşteptatei

De când te-aştept!...

Sunt ani...

Şi anii, ce lungi îţi par când n-ai cu cine

S-asculţi ciudatele romanţe ce plâng viorile-n surdine...

Şi violetele apusuri ce triste-ţi par când n-ai cui spune

Ce-nfiorări plutesc în zare

Şi-n plânsul celor patru strune!...

. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .

Te-am aşteptat pe ţărmul mării -

Pe ţărmul nalt ca şi terasa

Castelului regesc, pe care un prinţ şi-ar aştepta mireasa...

Dar valurile, ştiutoare de soarta celor ce porniră

Spre ţărmul unde stam de strajă,

Când le-ntrebai ce ştiu de tine,

Îmi spuseră c-aştept zadarnic...

Şi azi viorile-n surdine...

Ce-mi plâng ciudatele romanţe

Mai trist de cum le plânse ieri,

Par lacrimi picurate-n cupa netălmăcitelor dureri...

                                                                   (Ion Minulescu)